O nouă descoperire dă peste cap o teorie centrală care explica defectele la naștere

O nouă descoperire dă peste cap o teorie centrală care explica defectele la naștere
Publicat: 31/05/2018, 09:12

Din anii ’40, savanții credeau că moartea programată a celulelor (apoptoza), în care corpul scapă de celulele nedorite/care și-au îndeplinit scopul, joacă rolul principal în modul în care bebelușii se formează în uter, scrie Futurity.

Noua descoperire aruncă o nouă lumină cu privire la modul în care pot apărea defectele fătului în uter. Cercetătorii au mai aflat că, în cazuri foarte rare, embrionii pot supraviețui chiar și fără moartea necesară a celulelor, deși cu defecte extreme.

Descoperirea „contestă multe dintre presupunerile noastre cu privire la dezvoltarea embrionului, ceea ce înseamnă că putem învăța mai multe despre defectele la naștere”, a precizat Francine Ke, cercetătoare în cadrul studiului.

Studiul a implicat analizarea genelor izolate responsabile pentru apoptoză. „Trebuie să fie altă genă care umple golul lăsat de genele BAK și BAX pentru a menține funcționarea omorârii celulelor”, a precizat Ke. BAK și BAX joacă un rol cheie în moartea programată a celulelor, conform studiilor anterioare.

CITEȘTE CONTINUAREA ARTICOLULUI AICI

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Îți CONFISCĂ pe loc CÂINELE. Este interzis prin lege în România. Amenda e imensă
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×